Floarea magică, Menalaos Ludemis.

 

Spune-mi sincer. EU?…
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă – nu aici, dincolo!
Aşa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate…
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate…
Să fi iubit tu? Cine ştie?…
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie, 
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii 
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini, 
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste… pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau! 

Te Iubesc mult!